Universitatea Craiova a început campionatul cu o remiză, 0-0 în deplasare cu Hermannstadt. Oltenii au avut total sub control repriza secundă la Sibiu, dar le-a lipsit golul.
Echipa lui Costel Gâlcă a terminat partida cu 10-1 şuturi pe poartă, 9-0 cornere şi 62 la sută posesie, dar a plecat cu un singur punct de pe „Municipal”. Oltenii s-au exprimat mai bine când pe teren a intrat rebelul Alex Mitriţă, iar pentru etapa următoare vor avea parte de trei reveniri importante.
Astfel, Nicuşor Bancu şi Anzor Mekvabishvili şi-au încheiat vacanţa primită după participarea la Euro 2024 şi reiau antrenamentele la echipa de club.
De asemenea, după ce s-a pregătit separat, sub comanda preparatorului fizic Cornel Blejan, Ştefan Baiaram este apt de joc şi poate reveni pe teren, după două luni şi jumătate de la accidentarea suferită într-un meci de campionat în Giuleşti, contra Rapidului.
Toate cele trei reveniri sunt extrem de importante pentru Costel Gâlcă, mai ales că Baiaram îndeplineşte rolul de jucător U21, iar pe această temă a existat un adevărat scandal înaintea primei etape, cu Universitatea Craiova soliciând FRF o dispensă prin care să poată fi absolvită de obligativitatea de a folosi un jucător U21 cât timp este prezentă în cupele europene.
În acelaşi timp, japonezului Takuto Oshima îi va sosi „cartea verde” şi niponul va putea debuta pentru Universitatea Craiova, la meciul cu UTA, programat sâmbătă, 20 iulie, de la ora 18.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Cu acest prilej va fi inaugurată şi noua suprafaţă de joc de pe arena din Bănie, vechiul „covor” fiind îndepărtat pentru că stadiionul a găzduit festivalul Intencity.
„Conform ultimelor informații primite, în cursul zilei de marți, 16 iulie, pe „Ion Oblemenco” se va termina de montat cel mai nou gazon din Superligă!” este anunţul Universităţii Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER